În sfârșit, s-au dat banii!

În sfârșit, s-au dat banii!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a reușit să depășească, în sfârșit, criza financiară!
Creditul la bancă a fost aprobat, președintele Argăseală s-a ținut
de cuvânt, și ieri jucătorii și-au primit și salariile restante de
pe luna martie.

Înainte de înfrângerea de la Alba Iulia, conducerea le-a făcut o
surpriză plăcută jucătorilor, sperând că nici aceștia n-o vor
dezamăgi. „Aveți în cont salariile, acum trebuie doar să
câștigați”, le-au transmis șefii. Cu gândul mai mult la salarii,
jucătorii au capotat, reușind performața să piardă cu ultima
clasată. Deși apele au fost destul de tulburi după acest eșec,
președintele Argăseală le-a garantat elevilor lui Stoichiță că vor
primi salariile și pe luna martie: „Ați primit pe februarie, acum o
să-i primiți și pe martie. Chiar dacă am pierdut la Alba Iulia, am
decis să primiți și salariile pe luna martie. Să vedeți că se fac
eforturi pentru a vă vedea mulțumiți. Măcar acum, pe ultima sută de
metri, vă rog să învingeți. Avem în continuare șanse la locul doi”,
le-a transmis Argăseală jucătorilor.

Astfel, ieri, în ziua meciului cu Astra, jucătorii și-au primit
banii în cont, după un împrumut bancar. Practic, problemele
financiare s-au rezolvat chiar înainte ca unii dintre fotbaliști
să-și înainteze memorii la LPF pentru a deveni liberi de
contract.

„Jucătorii sunt cu banii la
zi! Nu mai au nicio scuză acum! Au zis că nu le dau banii, că nu mă
țin de cuvânt. Uite, acum îi au în cont”
,
Gigi Becali, patron Steaua

Tags:
Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×